Uneori
locuiesc dincolo de mine
pe o stradă
fără trecere de pietoni…
Hăul
n-are trup…
Prin oglindă
privesc doar fecioarele
chipul neclar al ursitului…
Și dacă aș traversa
în pași de dans
m-ar trăda secundele
întorcându-mă cu spatele
când lovește cuțitul
totdeauna din partea la care
nu mă aștept…
Moartea și Viața
țin aceeași balanță
nu știu spre care
înclină mai mult…
Întrebat
Îngerul a întins
o aripă albă
și o aripă neagră…
Diminețile și apusul
îmbracă aceeași
cămașă…
IOANA BURGHEL
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu