ZĂPEZILE DIN NOI

Ninge răscolind dureri adânci,
Întrebări ce nu mai au răspuns,
Sufletul, alb de-atâția fulgi,
De iubiri se lasă iar pătruns.

Coboară noaptea-nveșmântată
În maramă de luceferi vii
Și va urma o judecată,
A unui ram cu mugurii târzii.

Universul cade peste noi,
Desăvârșind iubiri păgâne,
Două umbre suntem amândoi
Într-un proces fără de nume.

Vrem a ne iubi desăvârșit,
Dar Timpul ne închide gura,
Luna, ca o lamă de cuțit
Ne mutilează dur, făptura.

Judecați fiind pentru iubiri
De îngeri alungați în moarte,
Trăim viața-n amăgiri,
Plecând cu suflete deșarte.

IOANA BURGHEL