Primăverile nu sunt decât începuturi (mereu altele) căutându-și calea spre desăvârșire. De aceea nu suntem decât o repetare a unui univers finit într-un infinit pe care viul îl îmbracă în forme ce arareori se apropie și ne apropie de perfecțiune.
Nu suntem o întoarcere la destin, ci doar o continuare inconștientă într-o altă naștere, de la starea de larvă, la fluture, parcurgând etapele zborului între malurile unui râu de ceară fierbinte.
Nu există ,,capăt de drum,, doar ,,punct și de la capăt,, tot așa cum nu există iubiri, ci, IUBIRE, adică acea stare de dezgheț, totală, ce-și revarsă prea plinul în mugurii oricărui alt început.
Frumusețea acestei lumi nu e dată însă, de floare, ci de contopirea florii în fruct, de puterea trăirii clipei de verde, urmată de rezistența încercării de îngenunchere în fața efemerului…
Trăind doar euforia splendorii dată de flori, pierdem din vedere esențialul. Totdeauna florile sunt mai multe decât fructele, niciodată însă nu ajung toate fructele să fie sămânță.
De aceea, nu e important să trăim iubiri, important e să trăim O IUBIRE, acea stare de EU într-un TU susținând universul.
Haosul e doar dezechilibrul dintre singularul și pluralul unui cuvânt…

IOANA BURGHEL