CHEFUL MORȚII

Are moartea gust de tine,
Are moartea chef de mine,
Și-ntre două năluci
și-a-ntins labele
și cioplește cruci.

Are moartea gust de mine,
Are moartea chef de tine,
Și-n drum fără cruci
aprinde lumine
pentru două năluci.

Are moartea chef de noi,
Și ne zidește umbrele
într-o durere de doi
cu labele...

IOANA BURGHEL

SIMŢURI AMORŢITE

Nu simțea nimic
împietrise într-o singură întrebare
ca-ntr-un ultim amurg fără culori

niște zări plumburii
își zornăiau lanțurile
deasupra unor glezne zdrelite

Singură se crucificase

oase și pietre pe cărări pustii
peste care, obsesiv
o singură-ntrebare mai plutea

Spune-mi în toate tristețile tale
tristețea mea ai ascuns undeva?

Ioana Burghel

COLECŢIONAR DE ORICE...

Colecționez orice:
mai ales dezamăgiri
și fragmente de viață și șoapte...

Veniți la anticariatul de noapte!
Primesc chiar și ghete murdare...

Aici e puțin mai altfel
Cărțile nu au ce căuta!
Ofer doar un suflet:
preș la intrare
să vă ștergeți de el
noroiul unei vieți efemere
dintr-un timp imediat sau nu prea...

Veniți la anticariatul de noapte!
Sunt un om bun!
Colecționez dezamăgiri!
Uneori și tristeți mincinoase
și iubiri...

Numai aici puteți bătea
atâtea cuie câte aveți
în sicriul care-i viața mea!
Să nu vă temeți!
Poate că voi sângera puțin...
Dar sunt un om bun!

Cândva, am să colecționez
chiar o ploaie...
Veniți la anticariatul de noapte!
E gratis orice!
Chiar și inima mea...

IOANA BURGHEL

ANA

Ana, poveste fara sfarsit,
Trup zidit in piatra seaca,
Ruga ta catre iubit,

N-are, Ana, cum sa treaca!

Voievod cu suflet negru
A voit o ctitorie,
Si ca sa-i reziste vremii,
Te-a pus, Ana, temelie.

Si ti-a asezat sub ziduri
Mesterul iubirii tale,
ochii, sa-ti priveasca cerul,
Sa-i stea opera-n picioare!

Si cand n-a mai fost in stare
Sa-ti asculte glasul frant,
Si-a rupt aripile, Ana,
Intr-un zbor catre pamant.

Si de-atunci, in orice moarte,
Ne-ai zidit pe toate, Ana,
In cetati, pentru-o iubire
sangerand, nepamanteana...

IOANA BURGHEL

E TOAMNĂ, IUBITE...

E toamnă iarăşi este toamnă,
Îţi scriu, iubite, pe frunze ruginii,
Mă-nalţă spre a cerului tării,

Şi-n zbor, adăposteşte-mă în palmă.

Mi-e frig în vânturi reci şi grele ploi,
Cocori sub nori de plumb se-ntoarnă,
S-alunge disperarea din noi doi,
Când valuri în corăbii se răstoarnă.

E toamnă azi, iubite, iarăşi toamnă,
Şi-mi amorţesc cuvintele pe creste,
Acolo unde vulturii-n rotire,
Le desenează, sângerând a nemurire.

Şi port cu mine frunze de pelin,
Pentru o npoapte-n care luna iarăşi minte,
Şi te răsfiră-n visul meu, puţin,
Într-o iubire nouă şi cuminte.

IOANA BURGHEL

OAMENII

Şi duc cu mine
o-ntreagă pădure plângând
că oamenii-s doar copaci fără frunze

Râzând printre ramuri le şuieră un vânt
Ei au rădăcini doar în buze

IOANA BURGHEL

AGONIE

Într-o dimineață ai să mă descompui
în cuvinte pătrate
și-mi vor plânge secundele a-nsingurare

Își vor trăi fluturii agonia ultimului sărut
sub ochii-ncețoșați ai nopții
care va-ncepe să strige că nu va mai fi
niciun mâine încolăcindu-și brațele
în jurul trupului meu amorțit în pânze de paianjen
Și-am să trăiesc și moartea și nemoartea
ultimelor frunze descompuse sângeriu

pustiu....

IOANA BURGHEL

MĂ VINDECĂ DE MINE....

Mă vindecă de gândul care
în suflet hoț mi se strecoară,
E toamnă azi, nu-i primăvară,

Și să-l primesc nu sunt în stare....

Mă vindecă de doruri nude
ce plâng să le deschid odaia,
M-ascunde, Doamne-n frunze ude,
Și stinge-n pieptu-mi slab, văpaia!

Eu merg cu sufletul în palme
și-l tot rănesc în pas de cerbi,
Mă vindecă de mine, Doamne,
Cocori îmi zboară, dar sunt orbi....

IOANA BURGHEL

DIN VIAȚĂ

Din viață dăruiește-mi o petală,
Sub care să doresc să îmi ascund,
Inima de doruri pustiită,

Și gândul dintr-o margine de timp.

Din viață, dăruiește-mi fericirea,
Coboară-mi bolta nopții cu privirea,
Din stele reci, aprinde-mi felinare,
Să-nvețe licuricii cum să zboare.

Să nu mai plângă greierii a toamnă,
Nici albatroși pe mările pustii,
Să n-amețesc de vise dezbrăcate,
Prin frunze de mesteceni, ruginii....

IOANA BURGHEL