URARE

Sub vâscul ce aduce bucurie,
Lăsaţi să plece Anul Vechi şi
Anul Nou să vie, cu Pluguşor,
Cu pocnete de bici şi gălăgie.

Am rupt din Cartea Vieţii iar un ram,
Încă un An s-a dus din câţi or fi rămas,
Zăpada nouă sună clopoţei în geam,
Dând veste Anului că-i ultimul popas.
Rog inima s-alunge din zare orice nor,
Cu braţele deschise, speranţă şi mult dor,
La margine de lume, îngenunchez cuminte,
Şi-aştept să fur din noapte Anul Viitor.
Să vi-l dărui tot, într-un veşmânt de stele,
Să poarte paşii voştri, prin fiecare zi,
Pe lungile cărări, oricât ar fi de grele,
Să-aveţi mereu lumină şi multe bucurii!

VĂ UREZ DIN SUFLET ,,LA MULŢI ANI !,, ŞI NUMAI BINE !
IOANA BURGHEL

ÎNGHEAŢĂ-MĂ, IARNĂ...

Îngheaţă-mă, Iarnă,
Îngheaţă-mă pe veci,
Fă-mi inima zăpadă,
Ascunde-o-n racle reci.

Din ochii mei să cearnă
ninsori, să umple golul,
Iar tu, s-acoperi, Iarnă,
Cu voalu-ţi alb, nămolul.

Când urletul de lupi
Al nopţii trup despică,
Să fiu omăt albastru,
Să nu-mi mai fie frică.

Să nu mai simt durerea
acestei lumi deşarte,
Suflând în pieptul meu,
Ca propria mea, moarte…

COLIND

Prin fulguirea diafană răzbate trist un vechi colind,
Coboară îngerii în case şi Maica binecuvântând…
Vă fie viaţa sărbătoare, vă fie zilele senine,
Să aveţi pe masă bunăstare şi-n suflete să aveţi lumină.

Să împletiţi spre nemurire cununi de gânduri albe,
Când răul pare să învingă, cântaţi ,,Florile dalbe,,
Şi-n cer atunci, un cor de sfinţi vor fredona o rugăciune,
Iar Dumnezeu va-ntinde mâna în semn de iertăciune.

Colindul ce răzbate-n noapte, vă fie lacrimă şi dor,
Când sunteţi trişti, să ia durerea să vă fie mai uşor,
Să păstraţi în suflet stele să vă-ndrume când e greu,
Şi de lacrimi vă vor curge, aveţi credinţă-n Dumnezeu!

VĂ UREZ ,,CRĂCIUN FERICIT!,, MULTE, MULTE BUCURII, VĂ UREZ SĂ VĂ PĂSTRAŢI SUFLETUL DE COPIL, SĂ DESCOPERIŢI BUCURIA DE A DĂRUI ŞI DE A PRIMI, SĂ FIŢI SĂNĂTOŞI ŞI NICIODATĂ SĂ NU SIMŢIŢI APĂSAREA ZILELOR TRISTE!

CU MULT DRAG PENTRU VOI TOŢI,

IOANA BURGHEL

INIMA…

Inima
ascunde toate tainele
doar ea

işi curăţă dimineţile
în rugăciune
doar ea
tulbură somnul păsărilor
aduce lacrimi
în ochii vântului
doar ea
e viul pământului
doar ea
caută stele
dincolo de sfâşieri
şi de iad
doar ea
ţine moartea şi viaţa
cu palmele
doar ea
ne respiră
pe-aceleaşi poteci
anotimpurile…

Inima…

IOANA BURGHEL

ÎN CĂUTAREA EU-LUI MEU…

Îmi voi căuta
cerul
dincolo de flăcările

vineţii
ale ochilor tăi
cum îşi caută sălbăticiunile
dimineţile clare…

Voi spinteca
norii
şi toate amurgurile
cu pene de păsări renăscute
dintr-o altă cenuşă
albastră…

Iar cântecul
va răscoli adâncurile
din două ceruri
niciodată la fel
fără teama de singurătate
fără teama de cercuri şi
linii frânte
într-un zbor
care-i numai al meu…

IOANA BURGHEL

AM ÎNVĂŢAT SĂ-MI STRÂNG SINGURĂTĂŢILE…

Am învăţat să-mi strâng singurătăţile
de pe toate drumurile
albe de tine…

La celălalt capăt al lumii
a fost furtună de zăpadă…

Acolo

undeva
inima se troienise…

Într-o zi
am să ţi le dăruiesc
vegheate de singura lumină
rămasă
să incendieze pustiul…

Viu
nu e decât omul
care-şi învaţă paşii
pe de rost…

Vii
nu sunt decât
oamenii
care au învăţat
să-şi recite
moartea…


IOANA BURGHEL

N-AM SCRIS NICIO POVESTE DE IUBIRE…

N-AM SCRIS NICIO POVESTE DE IUBIRE…

N-am scris nicio poveste de iubire,
Poate asta sună într-un mod ciudat,
Am sfărâmat în mine orice trăire,

Şi din cuvinte zid am ridicat.

N-am scris nicio poveste de iubire,
Şi totuşi din iubire-am sângerat,
Am dăruit mereu câte-o fărâmă,
Şi cineva, mereu n-a meritat.

N-am scris nicio poveste de iubire,
Iubirile se simt şi se trăiesc şi dor,
A nins cu-atâta iarnă peste mine,
Că n-am simţit decât durerea lor.

N-am scris nicio poveste de iubire,
Poate asta sună într-un fel ciudat,
Am dăruit doar sufletul din mine,
Dar mi s-a-ntors rănit şi-mpovărat.


IOANA BURGHEL

TRISTEŢE DE ÎNGER

Tu nu te regăseşti în lumea asta,

Nici eu nu ştiu de am un loc al meu,
Ne ştie numai Bunul Dumnezeu,
De ce-am deschis aici, acum, fereastra.

Eşti tot mai trist cu fiecare zi,
Eu te ascult şi sufletu-mi se frânge,
Copacii mor ucişi de sihăstrii
Şi-n drumul tău, atâta iarnă plânge.

Ţi-aş desface trupul de adâncuri,
Din iubirea mea să te hrăneşti,
Dar tu, pierdut, păşeşti pe alte piscuri,
Pândit mereu de vulturii cereşti.

Eşti doar un înger trist, cu suflet gol,
Răstignit pe un vârf de cruce-nalt,
Te-aş ridica, duios de sub nămol,
Dar nuferi albi, în palma ta se ard.

IOANA BURGHEL

VIS DE IARNĂ

VIS DE IARNĂ

Să vii lângă mine în taină,
În iernile reci şi pustii,
Să stăm amândoi lângă sobă

Şi-n braţe, uşor să mă ţii.

Să ningă feeric, cu stele târzii,
De iubire şi jarul să cânte,
Pe trupul dansând lumini albăstrii,
Sărutul să cadă, fierbinte.

Să-şi scuture iarna fiorul pe văi,
Topească şi focul, zăpada din noi,
Două inimi să fim, legate-n văpăi,
Văpaia iubirii-mpărţite la doi.

IOANA BURGHEL

POEŢII SUNT…

Poeţii
sunt
un singur gând
un singur trup
dintr-un cuvînt…

Poeţii
sunt

un singur cânt
lacrimă de lună
nouă
curcubeul strălucind
printre boabele
de rouă…

Poeţii
sunt ogorul
sub care
ape respirând
cresc din seminţe
dorul
pe care
apoi îl dau să-l poarte
privighetori
spre zări înalte…

Poeţii
sunt
mereu
inima lui Dumnezeu
scânteia
unei lumi deşarte
flăcări
vii
ce se aprind
între naştere si
moarte…

Poeţii
sunt
eternitate…
IOANA BURGHEL

SPAIME

Cerul s-a deschis a iarnă,
Cerul s-a deschis a drum,
Palma Timpului răstoarnă,
Rotocoale mari de fum.

Ca-ntr-un târg din alte vremi,
Stau mesteceni trişti şi goi,
Sclavi ai gerului din ierni,

Sprijinind iarna din noi.

În răstimpuri, doar un corb,
Sparge liniştea de gheaţă,
Speriat de ochiul orb,
Ce-l fixează de prin ceaţă.

IOANA BURGHEL

MOŞ NICOLAE

Vorbiţi devreme

cu Moş Ene,
să nu mai vină
pe la gene,
ca să-l puteţi
zări-n odaie,
pe dragul de
Moş Nicolae,
cum citeşte
cu-ncântare,
scrisoarea de la
fiecare,
şi cum, zâmbind,
aşază toate,
în ghetuţele curate:
dulciuri multe,
cărticele,
iar din loc în loc,
nuiele,
pentru toţi aceea
care,
aţi cam făcut
prostioare…
Dar să ştiţi, copii,
Şi eu,
îmi fac ghetele mereu,
doar că nu ştiu cum
se-ntâmplă,
Moşul ăsta,
mă tot uită…

IOANA BURGHEL

PREA RĂCOARE

N-am să plâng niciodată
că nu mă iubeşti…

În urma ta n-am să păşesc,
să nu mă-mbolnăvesc
de răcoare…

Ţi-s ochii mai negri
decât
orice noapte…

Nu ştiu unde începe
pustiul,
nici unde
se termină…

Ninge dincolo
de oglinzi,
în timp ce viaţa
îşi prinde mâinile
în moarte,
cu fum de ţigară…

Toate iubirile
ţi-s deşarte,
pentru că apele
nu sapă
decât o singură
dată
un drum,
tot aşa cum umbra
nu se desenează
decât pe lumină…

Întinde palmele…
din stânga,
orice răzvrătire
plânge sângele… IOANA BURGHEL

ÎN OCHII TĂI…ÎNSERARE…

Crezusem 
că-n ochii tăi
s-a făcut 

dimineaţă
dar nu ştiu de ce
îţi tot simt
înserarea…

Ce deasă e ceaţa
prin care alergi…

Pot să număr de câte
ori moartea
îţi ţine calea
de câte ori
copacii se prăbuşesc
cu toate degetele tăiate…

Îţi simt
Întunericul şi pustiul
tot cerul
prăbuşit
sub durerea
unor stele incendiate…

Nimic
nu e simplu
în tot acest univers
guvernat
de viaţă şi moarte…

Alegerile
sunt doar
opţiuni
cu care vindem
sau cumpărăm
bucăţi de suflet
acceptând schimbarea
ca pe o iertare
pe care
nu o mai putem
primi
pentru că nu mai are
de unde să vină…

IOANA BURGHEL

SĂ-ŢI FIU…

Să-ţi fiu lacrima ce cade,
Dintr-un ochi de curcubeu,
Raza lunii ce veghează,

de pe boltă, somnu-ţi greu.

Să fiu zâmbetul de care
te îndrăgosteşti mereu,
Floarea macului sălbatic,
Răsărind în drumul tău.

Să fiu vântul ce-ţi cuprinde
trupul a îmbrăţişare,
Vis ascuns în nopţi arzânde,
Steaua-ţi răsărind din mare.

Să fiu tot ce nu se poate,
Când ţi-e greu şi când ţi-e bine,
Chiar şi cântecul de moarte,
Moartea ta s-o iau cu mine.

IOANA BURGHEL

ÎNGER OBOSIT

Mi-aş fi strâns
îngerul la piept 
cu putere,

pentru ca el,
îngerul meu
obosit,
să-şi poată
întinde aripile
în lacrima albastră
din palma, Ta,
Doamne,
Rugându-mă,
Rugându-se,
Rugându-ne,
pentru iertare…

Dar
mi s-au prăbuşit braţele
sub greul
aripilor ude…

Nu mai pot cuprinde
nici măcar o durere
de înger căzut,
tot aşa
cum nu mai pot
măsura
infinitul din mine,
cu pasul…

IOANA BURGHEL