CE VĂ PASĂ?...

Ce vă pasă vouă dacă plâng
dacă iubesc sau dacă râd
ce vă pasă vouă
cine sunt?

Ca și voi
doar o bucată de lut
modelată
peste care suflând Dumnezeu
a sădit și bun și rău…

Ce vă pasă vouă cine sunt?
de-aveți curaj ridicați piatra
la Stâlpul Infamiei
de care m-ați legat
în mine aruncați-o
huiduind…
pedepsiți-mă dacă sunteți mai buni
și nu aveți nicio pată
urâți-mă
dacă simțirea voastră-i curată
doar atunci
(numai atunci)
voi îngenunchea
doar atunci
îmi voi împreuna palmele
a iertare…

Ce vă pasă vouă cine sunt?
Nu mă împiedic de pietre și valuri…
anotimpuri reci și ploi
spală sufletul meu...
dacă eu sunt deșertul
undeva e mereu
Dumnezeu…
IOANA BURGHEL

VINO…

Vino 
cu palmele încărcate de primăvară…

Cireşele de mai
au gustul trupului dezmierdat…

În buzunarul rochiei
cresc romaniţe…

Vântul aleargă
fluturând poalele pământului…

Vino!
Peste ,,Puntea Suspinelor,,
durerea se diluează
albastru…

Viaţa
îşi încrucişează braţele
în muguri noi…

Vino
cât încă mai pot să măsor
distanţele
cu privirea agăţată de respiraţia
stelelor…

Vino
haide
vino
până când nu devine roua
închisoare de fluturi…

IOANA BURGHEL

PREA IARNĂ…

A început să fie iarnă
Prea iarnă…

Cu degete reci
gerul loveşte lumina ochilor mei…

Simt cum în noi
creşte iarbă
dintr-un alt Paradis…

Orbesc de prea multe scântei…

Lumea se ascunde în versul
nerostit şi nescris
de teama acestei ierni
cotropitoare…

Ies lupi la vânătoare de suflete…

Din păduri îngheţate
nu se mai întoarce
ecoul vreunei iubiri…

Tu şi Eu
suntem Iarnă…

Prea iarnă…


IOANA BURGHEL

MAI BĂTRÂNĂ DECÂT TIMPUL…

Uneori
sunt mai bătrână decât Timpul…
Decât timpul acesta
al meu
peste care domnesc ca o regină
cu oase de humă
fără tron sau palat
peste timpul acesta
furat
sub care îmi ascund toate
anotimpurile…

Mai bătrână
decât toate gândurile
pe care
Moartea le flutură la capătul grădinii…

Ce bătrână sunt
Doamne!
Mai bătrână decât
orice ,,Facere a Lumii,,…

Ce bătrână!…

IOANA BURGHEL

SĂRUT…

Sărutul 
ofranda gurii tale 
încălzind pământul de sub gheaţă
teama născând primăvara
sub vânturi
pe străzi pustiite de sfinţi…

O lume dincolo de pleoape
agonizând de secetă şi spaime
duhul Tău
Doamne
care ne veghea prăbuşirea
într-o moarte aparentă
din care ne-am ridicat
tot mai puţin vii
tot mai puţin sfinţi
zborul Păsării fără nume
ţipătul biruitor
învingând genunea din mine…

Sărutul
ca un început
sau ca un alt sfârşit de lume…

Alţi zori măturând
o fereastră uitată deschisă…

IOANA BURGHEL

EMINESCU…NUME SFÂNT

În lac, păduri se oglindesc,
Nuferi albi cresc din visare,
Pe bolta nopţii, stele felinare
aprind iubirii şi o străjuiesc.

Şi-n taină, vin să se adape
Din unda rece numai cerbii,
Păşind uşor să nu se frângă,
Cuvântul scris la firul ierbii.

Din ochiul cerului răsare,
Învăluind tot luminişul
discretă, luna, pe cărare,
iar ramul scutură frunzişul.

Deschid Luceferi Porţi în Rai,
Spre nepătrunse Universuri,
E cald de parcă-i luna mai
Şi versuri curg cu înţelesuri.

Pentru noi, e Sfânt Mihai,
Eminescu-i nume sfânt,
Şoapta Sa ne-nchide rana,
Când pogoară pe pământ.

IOANA BURGHEL

FARA TITLU.....DEOCAMDATA....

Ne trecem viaţa, tremurând,
Din lacrimi plămădind pustiul,
Ne smulgem frunzele, pe rând,
Şi umbra ne cuprinde viul.

Ni-s paşii grei de prea amurg,
Iubirea ni se pierde-n ceaţă,
Şi-n trupul greu, de greu pământ,
Ne-om căuta o dimineaţă.

Ne va sufla, din când în când,
Alt vânt călduţ, de primăvară,
Ramuri noi, înviorând,
Triste acorduri de vioară.

Vor arde stelele, plângând,
Dorul de prin nopţi deşarte,
Şi maci roşii, suspinând,
Ne-or semna o altă moarte…

IOANA BURGHEL

PRIN PLOAIE… DESCULŢĂ…

Alergam desculţă
prin ploaie
iar ploaia nu se oprea…

Atunci
ca s-o ajut cumva
am început a lăcrima…

Dar ploua
ploua
ploua
iar lacrima ploii în mine
un cânt de durere-nlălţa…

Şi ploua…

Dorul de viaţă
din inima mea…

IOANA BURGHEL

DE CE MĂ URĂŞTI?

De ce mă urăşti?

Când în suflet îţi cobora înserarea,
ţi-am cuprins chipul cu palmele,
ţi-am ascultat disperarea,
ţi-am spus că nimeni nu calcă
pe drumul care-i numai al tău,
poate doar,
rătăcind,
Dumnezeu…

De ce mă urăşti?

Vulturii mari nu vânează
decât în zbor
şi cuiburi îşi fac pe vârfuri de stânci,
aproape de ţipătul lor…

De ce mă urăşti?
Cândva
chiar şi Olimpul s-a prăbuşit
într-o noapte de prea mulţi zei…

Şi Dumnezeu a căzut
uneori…

Tu
şi
Eu
suntem doi muritori
fiecare cu lacrima timpului său…

N-ai cum să ştii
nici TU
nici EU
din palma cui
într-un alt Univers
va bea
o altă Înviere
Dumnezeu…

De ce mă urăşti?

IOANA BURGHEL

PREA ALB

Cea mai frumoasă iarnă era în mine.
Îmi prinsesei
fluturii cu palmele…
Din aripile lor zăpada
o aşternusei
covor…

Eram prea bolnavă de alb
prea bolnavă să văd
cum primeam lumina-n scântei
şi ochii-ncepeau să mă doară
de gheaţă…

Sângeram dincolo de retină…

De prea mult alb
nu te mai zăream…

În toate ferestrele mureau fluturi
iar tu
amorţeai…

Ce iarnă în mine!
Ce gheaţă…

IOANA BURGHEL

PASĂREA SPIN

Ce sacrificiu divin!
Ce sacrificiu divin!
Misterul Păsării Spin…

Iubirea despicată într-o moarte
în triluri înalte
zboruri deşarte…

Ce destin!
Ce tragic destin!
Iubirea să-ţi fie un spin
de inima ta
mereu căutat
cu sânge albastru
cu sânge curat
acelaşi suspin
cu mult prea înalt
în acelaşi univers repetat…

Ce sacrificiu divin…
Ce tragic destin…

IOANA BURGHEL

DOARE DORUL…

Doare dorul ca zăpada,
Doare dorul alb rătăcitor,
Fluturii în piept îmi mor,
Arşi de-un foc mistuitor.

Cade noaptea asta, albă,
Greu durerea mă-nfioară,
Ca un vis, sau fir de iarbă,
Ars de stele-n nopţi de vară.

Şi mai simt un dor de tine,
Lacrimile dintre noi,
Luna plânge cu suspine,
Rătăcind prin triste odăi.

Simt în mine alba moarte,
Suflul ei năucitor,
Vraja iernii prinsă-n carte,
Semn vremelnic călător.

Doare lacrima-ngheţată,
Din balsamul florilor,
Sufletul plăpând, de fată,
Frânt de jarul zorilor.

IOANA BURGHEL

CE FERICITĂ SUNT…

Fericită sunt în singurătatea mea…

Ninge dincolo de pleoape
acolo unde
nicio umbră nu întinează
lumina…

Îmi învălui tăcerile
cu verdele-căprui
al ochilor…

Nimic nu mă doare
în nesfârşirea zăpezii…

Nu mai simt nici rana
lăsată de cerbi
nu aud nici fâlfâirea
corbilor orbi…

În valea aceasta
dintre Viaţă şi Moarte
Singurătate
doar pasul tău
mă străbate…

Ce fericită sunt în singurătatea mea
şi totuşi
cât de departe…

IOANA BURGHEL