Am înflorit
cândva
din trunchiul aceluiași copac
ne suportau
ramurile
mirările
și ne trăiam clipele de
înfrunzire
până la identitate
dar tu
ai vrut să fii
mai mult decât
dumnezeire
un zeu
al absolutului
tălmăcind cuvinte
întro limbă
ciudată
din care
am desprins
înserarea
de atunci
plouă cu frunze
ca-ntr-un delir
de viață
privată
iar trunchiul
poartă urmele rănilor
prin anotimpuri
ce nu-ți mai aparțin
IOANA BURGHEL
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu