ZĂRI ALBASTRE

Azi fiecare treaptă mă poartă spre albastru
S-ating cu pana, lin, al nopților sihastru.
Se colorează pietre, se colorează norii
Iar gândul meu mă duce departe, cu cocorii.

E visul primăvară și sufletul îmi plouă
Cu muguri noi de floare ivindu-se din rouă.
Nasc fluturii senine fâșii de curcubee
Și le-mpletesc apoi în doruri de femeie.

Sângele-mi zvâcnește sub tâmple, cu putere,
Iubirea ce-o resimt e singura avere.
Furtunile ivite se sting, stingher, departe,
Sub vântul care suflă vestindu-le o moarte.

Respir ușor cu teamă și cu privirea-n cer,
Din necuprinsul ăsta eu ce-aș putea să cer,
Când știu atât de bine cum zorii îmi sfâșie
Cu-o nepăsare albă orice bucurie?

IOANA BURGHEL