PREA MULTĂ ÎNSERARE

Totdeauna e prea multă înserare.
Leg trupul meu, viu, 
de marginile întunericului.

Mă doare această robie…

Am să las o fereastră deschisă
cândva,
să grăbesc dimineaţa
şi toate clipele albastre
de dincolo de ploi…

Ştiu.

Tu eşti la capătul curcubeului.
Ascuns de mine,
cu mine,
în mine.

Totdeauna e prea multă înserare.
Nevinovaţii
cer dreptul la
libertate…

Doar sufletul
crucificat
simte robia…

Am să las o fereastră deschisă…

IOANA BURGHEL