TU EŞTI ZIDUL…

Tu eşti pustiu…
doar tu eşti 
pustiu…

Niciodată nu ştii
din ce creşte întregul…
Iubirile tale
se descompun
ca arborii
nu prind
nicicând rădăcini

În crăpăturile zidurilor,
uneori,
iedera creşte, sălbatic,
acoperind ochiul pal
al luminii…

Cu sângele tău
ai stins glasul
iubitei
şi l-ai frânt
în imaginea falsă
a oglinzii…

Tu eşti zidul!

Uneori
în noapte, cucuvaiele
anunţă
o moarte
subită…

IOANA BURGHEL