Prin noapte, uneori mai scriu,
Pe-o filă albă, ruptă-n pripă,
Cu fir de lună, străveziu,
Frânturi de suflet şi de-aripă.
Şi mai adun, din prag, vreun gând,
Ce nu mă-ndur să-l las să piară,
Sub greul stelelor, arzând,
Sau spulberat d-un vânt de vară.
Şi-l torc apoi, şi-l împletesc,
Cu grijă multă şi cu teamă,
Şi-l tot rescriu, să nu-l rănesc:
El îmi e prunc şi eu i-s mamă!
Şi vreau să crească, aşa, fălos,
Cum cresc feciorii de la sate,
Crâmpei de dor şi vis frumos,
Rescris pentru eternitate.
IOANA BURGHEL
Şi mai adun, din prag, vreun gând,
Ce nu mă-ndur să-l las să piară,
Sub greul stelelor, arzând,
Sau spulberat d-un vânt de vară.
Şi-l torc apoi, şi-l împletesc,
Cu grijă multă şi cu teamă,
Şi-l tot rescriu, să nu-l rănesc:
El îmi e prunc şi eu i-s mamă!
Şi vreau să crească, aşa, fălos,
Cum cresc feciorii de la sate,
Crâmpei de dor şi vis frumos,
Rescris pentru eternitate.
IOANA BURGHEL
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu