ŞI NU M-AM LĂMURIT

Şi nu m-a lămurit prea bine lutul,
De ce era de mine însetat,
Şi cum, din voia Lui, Olarul,

Din lacrimi şi scânteie m-a-ntrupat.

Şi nu m-a lămurit prea bine lutul,
De ce după atâta frământat,
M-a pus să fiu povestea cărămizii,
Cuvintelor cu care m-a ursat.

Să fiu şi eu o parte din Cetatea,
Pe care doar desculţ o poţi străbate,
Să fiu şi eu un fel de temelie,
A gândului ce pleacă în eternitate.

Şi nu m-a lămurit prea bine lutul,
Dar asta, doar Olarul a aflat!

 

Ioana Burghel