Simt toamna care plouă-n mine,
Cu regrete de cuvinte,
Simt dorul, trist, cum se agaţă,
De frunza nucului, cuminte…
Simt vântul care plânge-amarnic,
Pe strune de viori, târzii,
Năframa cerului ce-mi cade,
în suflet, în nuanţe gri…
Spre depărtări, privesc zadarnic,
Sperând că poate-ai să revii,
În mâini, cu crizanteme albe,
Să-mi luminezi prin sihăstrii…
Şi simt povara atâtor toamne,
Ce-au tot venit şi-au tot plecat,
Cocorii care-mi ţes cu-aripa,
Covor din gându-mi prea uscat.
Şi plouă cu surâs de greieri,
Sub raza nopţii, rătăcind,
Şi-mi simt încătuşată fiinţa,
De frunza codrului, murind…
IOANA BURGHEL
Simt vântul care plânge-amarnic,
Pe strune de viori, târzii,
Năframa cerului ce-mi cade,
în suflet, în nuanţe gri…
Spre depărtări, privesc zadarnic,
Sperând că poate-ai să revii,
În mâini, cu crizanteme albe,
Să-mi luminezi prin sihăstrii…
Şi simt povara atâtor toamne,
Ce-au tot venit şi-au tot plecat,
Cocorii care-mi ţes cu-aripa,
Covor din gându-mi prea uscat.
Şi plouă cu surâs de greieri,
Sub raza nopţii, rătăcind,
Şi-mi simt încătuşată fiinţa,
De frunza codrului, murind…
IOANA BURGHEL
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu