Şi azi, deasupra Ieşilor răsar Luceferi,
Ce tainic, scara nopţii o cobor,
De veghe, încă, pentru două umbre,
Şoptindu-şi vorbe dulci sub teiul lor.
Iar vântul tot mai scutură pe cale,
Covor înmiresmat din flori de tei,
Şi-n timp ce ,,plopii fără soţ,, s-aplec a jale,
Respiră Eminescu pe alei.
Iar paşii săi, eternitatea o măsor,
Şi doruri şi dureri se zbat sub fruntea-i lată,
El simte că e trist al său popor,
Şi încă-ar vrea să-l dăltuie în piatră.
Ca să-i rămâie numele înscris,
Mai mult decât pe-o coală de hârtie,
Şi Voievodul Ştefan iar să vie,
Urmaşilor moldavi să dea zapis.
Şi-n ochii săi mereu întunecaţi,
Durerea noastră iarăşi se revarsă,
În suflet, strânge doine noi, de prin Carpaţi,
De doruri nerostite, inima-i e arsă.
IOANA BURGHEL
Iar vântul tot mai scutură pe cale,
Covor înmiresmat din flori de tei,
Şi-n timp ce ,,plopii fără soţ,, s-aplec a jale,
Respiră Eminescu pe alei.
Iar paşii săi, eternitatea o măsor,
Şi doruri şi dureri se zbat sub fruntea-i lată,
El simte că e trist al său popor,
Şi încă-ar vrea să-l dăltuie în piatră.
Ca să-i rămâie numele înscris,
Mai mult decât pe-o coală de hârtie,
Şi Voievodul Ştefan iar să vie,
Urmaşilor moldavi să dea zapis.
Şi-n ochii săi mereu întunecaţi,
Durerea noastră iarăşi se revarsă,
În suflet, strânge doine noi, de prin Carpaţi,
De doruri nerostite, inima-i e arsă.
IOANA BURGHEL
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu