Am desfrunzit arborii de toate iluziile şi am cules vidul cu palmele. N-a sângerat amurgul decât o singură dată, când ţi-ai zidit sufletul între oglinzile murdare ale unei femei ce n-a ştiut cum să-l îmbrace. Din când în când, îngerii fură aerul dintr-un cer ce nu-i mai cuprinde. Mâine va fi o zi în care îţi vei despleti cuvintele a iertare, dar copacii nu înfrunzesc niciodată sub îngheţ. Braţele lor atârnă ca nişte cruci retezate de greutatea cuielor, braţele lor sunt doar sicriul vidului şi nevidului în care am sângerat doar odată.

IOANA BURGHEL