Pe-aceeaşi cărare, doi părinţi,
Poartă povara aceluiaşi jug,
Sub talpa lor, grâu, greu răsare,
Şi grea e brazda aceluiaşi plug!
Din când în când, mai cade câte unul,
Şi palma aspră-a celuilalt, îl tot ridică,
Nu-i incă vremea pentru felinare,
Şi-n ţintirim, pentru o cruce, mică!
Obrajii lor au urme de toamne şi zăpezi,
Se tot strecoară, gârbov, printre calendare,
Aproape că nu-i simţi şi nici nu-i vezi,
Două năluci într-un ,,apus de soare,,!
Şi, într-o zi, un clopot sună-a jale,
Iar jugul se preface-n lumânare…
Ei nu mai sunt şi nu mai duc poveri,
S-au învelit cu brazdă, şi-n urma lor, tăceri.
IOANA BURGHEL
Din când în când, mai cade câte unul,
Şi palma aspră-a celuilalt, îl tot ridică,
Nu-i incă vremea pentru felinare,
Şi-n ţintirim, pentru o cruce, mică!
Obrajii lor au urme de toamne şi zăpezi,
Se tot strecoară, gârbov, printre calendare,
Aproape că nu-i simţi şi nici nu-i vezi,
Două năluci într-un ,,apus de soare,,!
Şi, într-o zi, un clopot sună-a jale,
Iar jugul se preface-n lumânare…
Ei nu mai sunt şi nu mai duc poveri,
S-au învelit cu brazdă, şi-n urma lor, tăceri.
IOANA BURGHEL
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu