BLESTEM

Priveam în urma ta cu ochii-nrouraţi
de norii ce au strâns prea multe ploi sub gene,
Pe rug de suflet, macii, piereau îndureraţi,

De glasul meu, prea stins să poată să te cheme.

Nu ţi-ai întors privirea cea plină de păcat,
De teamă că cenuşa sub paşii tăi rămasă,
Ar spulbera-o vântul şi ar fi-ntunecat,
Amurgul ce plângea iubirea noastră, arsă.

Te-am blestemat atunci, aşa cum nu blestem,
Să-ţi fie somnul greu, cum grea mi-e noaptea, mie,
Neliniştii din tine, un singur leac, suprem,
Un ţipăt dureros din trista-mi poezie!


IOANA BURGHEL