Eu nu ştiusem, mamă, că-n icoane
E chipul Tău, cu lacrimi zugrăvit,
Că braţele ce strâng cu duioşie pruncul,
Sunt ale tale, mamă şi ne-au ocrotit !
Şi nu ştiusem de ce-n plete, astăzi,
Nenumărate fire de zăpadă-ai răsucit,
Şi nici de ce pe chipul tău se vede,
Atât de multă suferinţă din trecut !
Le-ai strâns pe toate, mamă, pentru noi,
Şi ţi le-ai pus pe umeri, ca pe-o cruce !
Puţine bucurii, dureri nemeritate şi nevoi,
Cum de le poţi, măicuţă , încă duce ?
Ne-asculţi şi ne priveşti şi te-ntristezi,
De simţi că ne apasă inc-o primăvară,
Şi-aş vrea să-ţi dărui, mamă, cămpuri verzi,
Să fac să-ţi fie viaţa mai uşoară !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu