FATA DIN FOTOGRAFIE

Din poza veche, uitată-ntr-un album,
Un chip angelic îmi zâmbeşte mie,
E-o fată subţirică şi mlădie,
Privind candid, spre zările de fum.

Pe umerii fragili, i se revarsă plete,
În valuri aurii, până la brâu,
Şi ştii, că, de-ar sufla un vânt de vară,
Ar frânge-o ca pe spicele de grâu.

În ochii ei, când verzi şi când căprui,
Străjuiţi de gene lungi şi dese,
Citeşti şi-acum, tristeţi de altădată,
Şi doruri şi dureri neânţelese.

Şi îţi răsfrângi imaginea-n oglindă,
În căutarea timpului plecat deodată,
Şi simţi cum roua dimineţii te inundă,
Ce-ai tu comun, cu-această fată?

Şi-ai vrea să ştii să-ţi poţi răspunde
de-ai întâlnit-o: Când? Şi Cum? Şi Unde?
Şi-ai vrea să poţi s-o mai întrebi odată,
De ce-a rămas de-amurguri agăţată?

Şi dacă azi, răspunsuri ai avea, o mie,
Le-ai ţine ferecate c-o lăcată,
În suflet să-ţi rămână, pe vecie,
Căci TU eşti fata din fotografie!

Chiar dacă pari un pic schimbată!

 scrisa de Ioana Burghel