DOR

Prin frunzele de nuc, în prag de seară,
Mi se strecoară tainic dor,
Pictând amurgul în culori de vară,
El, cel mai frumos şi nestatornic călător!

Îi simt suflarea, cuprinzându-mă uşor,
Într-un suspin ce-ndrept spre nicăieri,
Pe umeri, îmi aşez tot greul stelelor,
Durerea şi amarul petalelor de flori.

Prin grâul verii, maci îmbujorează,
Şi-n pragul casei îmi trimite luna,
Să ţese-n fire argintate de mătasă,
Un vis în inima-mi ce simte doar furtuna.

Şi du-te, dor şi răscoleşte frunza,
Copacilor ce-şi poartă prima haină,
Şi du-te, dor, prin nopţi adânci, de taină,
Veghează tu iubirea rece-a stelelor.

autor  Ioana Burghel