sâmbătă, 21 iulie 2012

VIA



Fecioare despletite şi curate
Cu poale albe, prinse-n brâu,
Jucară hora boabelor brumate,
Făcând să curgă vin chihlimbariu.

Parfumul lor suav, cu iz de iasomie,
Se împletea demonic, cu strugurii de vie,
În timp ce trupuri zvelte şi nude jumătate,
Purtau, pe frunza toamnei doar gânduri necurate.

Şi-mi înţeleg strămoşii dacă te-au ars, o, vie !
Ei n-aveau timp să lupte cu ispita
Ce-o ascundea licoarea-ţi rubinie !
Te-au pus pe ruguri nalte, te-au prefăcut în scrum,
Ca vântul să înşire cenuşa ta, pe drum…

Şi-ai revenit din neguri, mai tandră şi mai bună,
Trăgând cu sete seva-ţi, din soare şi ţărână,
În boabe fermecate şi prefăcute-n vin,
Din care bem adesea, de dor, sau bem de jale,
Licoarea Ta, minune, din talpă de fecioare.
autor  Ioana Burghel
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu