ŞI ÎNGERII PLÂNG

Şi îngerii plâng şi ploaia cade
în ritm sacadat, de toacă astrală,
Şi oamenii-şi mai spală din păcate,
Prin această lume vegetală,
Păşind, desculţi, prin curcubeul
prins de cingătoarea renaşterii.

EU

Eu nu deţin nici un cuvânt,
Şi n-am inventat nicio metaforă.
Dumnezeu, doar, mi-a dăruit,
acelaşi copac, pe care să urzesc
muguri noi, prin toate cele patru
repetabile-anotimpuri!
Eu nu deţin decât o singură scânteie,
Cu care, când şi când, mai înalţ cîte un foc.

autor  Ioana Burghel