PASĂREA ALBASTRĂ

Spre infinit, o Pasăre Albastră,
Iubirea mea ce-mbrăţisează ploi,
Iubirea mea, iubirea noastră,
Cocorii albi, dând timpul înapoi.

Din neuitări, s-adapă curcubee,
Şi fluturi încă zbor, în lumea mea de vis,
Simt roua cum îşi ţese firele de-abis…
Mă-mbăt cu nopţi şi mă trezesc cu stele,
Mi-am prins în lanţuri inima, demult,
Şi fiecare an e-o altă sfâşiere
a inimii ce-n piatră mi s-a frânt.

La margine de drum, ca firul de nisip,
Frânturi de suflet se revoltă încă,
Şi tu, Iubire, încă nu ai chip!

Descânt, ca primăvara un dor mut,
Pe care-l port apoi pe drumuri şi el doare,
M-ai frânt, Iubire, ca pe-o lumânare,
M-ai pus să ard şi m-ai topit în lut.

autor  Ioana Burghel